Ministerul Sănătății (MS) a anunțat astăzi că va modifica normele de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporală, un motiv fiind că acestea nu au mai fost actualizate din anul 2007.
Pacienții cu boli cronice au la dispoziție un ghid de informare special conceput pentru ei privind vaccinarea în patologia de care suferă.
Dr. Alexis Cochino este coordonatorul Compartimentului de reumatologie din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București și medic specialist alergologie și imunologie clinică. Într-un interviu în exclusivitate pentru „Viața medicală”, doctorul Cochino detaliază tema vaccinării la grupele speciale de pacienți, respectiv cei cu boli imunologice sau cu alergii.
Rezultatele unui trial clinic de fază 2 au fost publicate luna aceasta, demonstrând eficacitatea impresionantă a unei forme cu administrare orală a vaccinului gripal.
Mi-ar plăcea să pot vedea schimbările de specialitate așa cum se pot vedea zborurile avioanelor, în timp real.
Din păcate, societatea noastră a pierdut cu totul simțul măsurii, al căii de mijloc, al capacității de a discerne, de a alege între adevăr și minciună, între virtual și realitate.
Săptămâna Europeană de Prevenție a Cancerului de Col Uterin (20-26 ianuarie) este un bun prilej de a informa publicul și de a crește gradul de conștientizare asupra acestei patologii.
Opt spitale din șapte județe ale țării au fost încadrate recent în categorii de acreditare, anunță Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Alte două unități sanitare nu au reușit să obțină acreditarea.
Experimentele recente realizate pe modele de animale au arătat că injectarea unui virus gripal inactivat în celulele canceroase face ca aceste tumori să se micșoreze și accelerează eficacitatea imunoterapiei.
Un studiu recent arată că fetele care au făcut o singură doză din vaccinul împotriva virusului Papiloma uman (HPV), în comparație cu cele trei doze recomandate ale acestei injecții, au prezentat beneficii în fața acestui virus care cauzează cancer.
Potrivit unui ordin postat recent în secțiunea Transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătății (MS), este necesară modificarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010, în sensul includerii în definiția „tulburări de spectru autist” (TSA) a unor entități diagnostice.
Ministerul Sănătății a anunțat că, împreună cu OMS, a fost realizat un calendar comun pentru vaccinarea HPV în România. Primul pas începe în luna ianuarie.
Un grav incident a avut loc la jumătatea lunii decembrie 2019, la Spitalul Floreasca (Spitalul Clinic de Urgență București). O pacientă a suferit arsuri în timp ce se afla pe masa de operație, în timpul unei intervenții chirurgicale, iar după o săptămână femeia a decedat.
Prof. dr. Alexandru Ciurea de la UMF „Carol Davila” lucra, în 1989, la Spitalul Clinic “Gheorghe Marinescu”. Revoluția a fost o “gardă” de șase zile neîntrerupte...
Compania Sanofi Pasteur anunță că este pregătită să colaboreze cu autoritățile din domeniul sănătății și comunitatea medicală pentru a susține programele de prevenție care includ vaccinuri difterice.
La granița României cu Ucraina au fost raportate 21 de cazuri de difterie, alerta fiind lansată pe 29 octombrie. Este vorba de regiunile Zakarpattia și Chernivtsi, localități în apropiere de Satu Mare. A fost decretată starea de alertă iar Ministerul Afacerilor Externe a transmis o avertizare celor care călătoresc în statul vecin. De asemenea Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) au fost informate să înceapă campaniile de vaccinare.
Experții spun că o nouă tehnologie de la baza radiografiei ar putea revoluționa modul în care medicii identifică anomaliile la nivel microscopic.
Cercetătorii din Franța vin cu o nouă propunere în privința rolului pe care îl au vaccinurile împotriva infecției cu rotavirus: ei spun că acestea ar putea fi folosite în tratamentul cancerului.
Chiar dacă există deja vaccinuri care previn gripa, oamenii de știință trebuie să țină pasul și să dezvolte vaccinuri care țintesc tulpini specifice ale virusului gripei, pentru ca această strategie să fie în continuare eficientă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe